Marca Renault: 120 de ani de evoluție
Publicat pe

Logo-ul este un element esențial al identității unei companii. Acesta devine chiar o metaforă a companiei în sine: este suficient să rostești expresia „marca cu rombul” pentru a ști imediat că este vorba despre Renault. Identitatea mărcii este astfel rezumată de literele numelui „Renault” și de logo-ul în formă de romb, de 90 de ani.
1898: Înființarea unei companii

Compania noastră a luat naștere în 1898. Fondată de cei trei frați Louis, Marcel și Fernand Renault, denumirea inițială a societății noastre a fost „Renault-Frères”, iar inițialele a doi dintre frați au constituit primul logo în 1900. Astfel, două litere „R” întrețesute în interiorul unui medalion în stil „Art Nouveau” au constituit primul nostru simbol.
În 1906, medalionul a fost înlocuit cu un emblemă care reprezenta victoria noastră la primul Grand Prix al Automobile Club de France. Rămânând singur la conducerea companiei sale, Louis Renault a redenumit „Renault-Frères” în „Société des Automobiles Renault” în 1910, înainte de a o transforma, în 1922, în „Société Anonyme des Usines Renault”.

În 1923 s-a decis ca, pentru prima dată, autoturismele noastre să fie prevăzute cu un emblemă frontală, pentru a consolida identificarea produselor noastre. S-a optat pentru o grilă rotundă cu numele Renault inscripționat în centru. Acest logo îmbină utilul cu necesarul: în spatele grilei se ascunde, la capătul capotei… claxonul! Reglementările impuneau, într-adevăr, ca acesta să fie instalat în partea frontală, în spatele unei grile metalice. Adaptat la forma particulară a capotelor Renault denumite „Alligator” (în formă de bot de crocodil), logo-ul se întinde de o parte și de alta a nervurii centrale.
1925: Adoptarea simbolului „Losange”
Logo-ul rotund din 1923 nu a întârziat să capete forme unghiulare, probabil pentru a se adapta mai bine la liniile capotelor în formă de diedru, alcătuite din două semiplanuri cu o muchie centrală.
În anii 1930, identitatea s-a dezvoltat și a fost adoptată treptat în întreaga noastră companie. Tot în acea perioadă a fost aleasă celebra deviză „Renault, l’Automobile de France ”.
Naționalizarea companiei Renault, la 16 ianuarie 1945, marchează o schimbare în statutul întreprinderii noastre, care devine Régie Nationale des Usines Renault. Denumirea „Renault” este utilizată ca marcă comercială, iar sloganul mărcii evoluează, devenind „Mai mult ca niciodată, Renault, Automobilul Franței ”.
1972: celebrul „Losange”

Pentru a conferi rombului o prezență și mai puternică, compania noastră a decis, în 1972, să-l simplifice la maximum și să-l extindă printr-un logo cu linii paralele, care să fie în același timp simplu și elaborat, tehnic și estetic. Renault 5 este primul model care poartă „noul romb”.
În 1985 a fost creat unul dintre cele mai emblematice sloganuri, care încă mai are rezonanță și astăzi: „Renault, mașini pe care să le trăiești ”.
În 1992, emblema noastră a devenit mai simplă, dar și mai impunătoare datorită reliefului său tridimensional, păstrându-și totodată o mare eleganță. Această emblemă sugerează calitatea și robustețea produselor.
În anul 2000, marca noastră a adoptat un nou slogan, „Créateur d’Automobiles ”, iar în 2004 și-a reînnoit identitatea vizuală, plasând rombul în interiorul unui pătrat galben pentru a-i evidenția relieful și esența. Trei ani mai târziu, odată cu apariția vehiculelor electrice, grupul a lansat sloganul său internațional, „Renault – Drive the Change ”, tradus în Franța prin „Să ne schimbăm viața, să schimbăm automobilul ”, simbol al forței sale de inovare odată cu lansarea gamei de vehicule electrice Z.E.
2015: Renault – Pasiune pentru viață

Încă de la începuturi, istoria Renault a fost marcată de mașini inovatoare, ingenioase și practice. În 2012, această componentă esențială a ADN-ului său s-a îmbinat cu o voință reînnoită de a crea o legătură mai emoțională cu clienții, care se reflectă astăzi în liniile calde, senzuale și atrăgătoare ale modelelor Clio, Captur și Twingo, dar și ale noilor Kadjar și Espace.
Toate aceste modele au o identitate vizuală puternică, cu un „Losange” mai mare și mai vertical, care ocupă o poziție centrală și dominantă pe capotă. Acesta conferă mașinilor noastre un aspect nou și le face ușor de recunoscut încă de la prima privire.

Odată cu demararea procesului de reînnoire a gamei, Renault a decis să lanseze noul său slogan, „Renault – Passion for life* ”, care reflectă obsesia inginerilor și a designerilor noștri: să observe viața de zi cu zi a șoferilor și să le ofere mașini care le fac viața mai frumoasă…
