Încă din 1997, fabrica din Maubeuge produce gama Renault Kangoo. Anul 2025 marchează o mare noutate pentru această unitate: producția unui autoturism iconic 100 % electric, Renault 4 E-Tech electric. Fabricarea acestui model este însoțită de o inovație majoră pe linia de producție: dispozitivul Jetprint Paint, destinataplicării vopselei în două nuanțe. Dezvoltarea și implementarea acestei tehnologii de vopsire inedite și ultramoderne, care permite economisirea energiei și reducerea emisiilor deCO₂, au reprezentat o adevărată provocare. Experții Katell și Frédéric ne oferă mai multe detalii.
DE NICOLAS LE-BOUCHER
Unitatea de producție din Maubeuge (Ampere ElectriCity) inaugurează, odată cu modelul Renault 4 E-Tech electric, o nouă tehnologie de aplicare a vopselei în două nuanțe. Complet integrată în linia de producție, cabina dedicată acestui proces, denumit Jetprint Paint, este echipată cu doi roboți care realizează vopsirea în două nuanțe a acoperișului și a capotei la o calitate perfectă în doar șase minute, în comparație cu o a doua etapă de vopsire și numeroase ore de muncă manuală necesare pentru pregătirea prealabilă.
Începând din 2025, fabrica din Maubeuge va produce modelul Renault 4 E-Tech electric, un vehicul emblematic pentru marca Renault, ceea ce ne-a permis să integrăm în acest proiect o inovație revoluționară pentru domeniul vopsirii, și anume tehnologia Jetprint Paint, care permite aplicarea vopselei în două nuanțe.
Provocarea reprezentată de un proces de vopsire cu totul inedit pentru modelul Renault 4 E-Tech electric
În noua cabină Jetprint Paint instalată în cadrul fabricii Ampere din Maubeuge, vopsirea în două nuanțe a acoperișului și a capotei modelului Renault 4 E-Tech electric se realizează cu o delimitare de înaltă calitate între cele două culori. O finisare premium de care Katell, șefa departamentului de vopsire, este foarte mândră. Ea este unul dintre actorii principali ai implementării în fabrică a acestei tehnologii de vopsire inedită. „Datorită acestei inovații, modelul Renault 4 E-Tech electric, indiferent dacă este echipat sau nu cu un acoperiș din pânză, oferă o gamă de opțiuni de personalizare inedită, care îi consolidează caracterul exclusivist ”, explică ea.
Implementarea acestei inovații a reprezentat o provocare deosebită pentru Katell și echipele de vopsire din Maubeuge, din care face parte și Frédéric, consultant sectorial în domeniul vopsirii pentru proiectul R4. Din punct de vedere tehnic și material, totul este nou. „Jetprint Paint nu utilizează deloc aceeași tehnologie de vopsire și nici aceeași vopsea. Așadar, am creat o cabină specială și am instruit echipele”, explică Frédéric.
Din punct de vedere organizațional, integrarea acestui procedeu în procesul de producție reprezintă nu numai o premieră în cadrul Renault Group, ci și o premieră mondială pentru un producător de autovehicule de larg consum. Pentru a o duce la bun sfârșit, în paralel cu lansarea producției primului autoturism 100 % electric al fabricii din Maubeuge, echipele s-au confruntat cu o dublă provocare. „Cel puțin se poate spune că termenul era ambițios!”, își amintește Katell, înainte de a adăuga: „Totul trebuia să fie complet operațional cu mult înainte de lansarea pe piață a modelului Renault 4 E-Tech electric.”
O tehnologie de vopsire cu numeroase avantaje
În mod tradițional, finisajul biton se realizează printr-o a doua vopsire a vehiculelor pe linia principală de producție. „Concret, caroseriile mașinilor sunt vopsite integral în culoarea principală aleasă de client, apoi uscate în cuptor. Ulterior, se realizează o acoperire manuală, care necesită numeroase ore de muncă, precum și protecția cu prelate și bandă de mascare, înainte de aplicarea unui al doilea strat de vopsea, exclusiv pe zonele cu două culori,în cabina principală”, ne explică Katell . Această metodă complexă era consumatoare de timp, consuma multă energie – cu două etape de uscare în cuptor – și consumabile, generând o cantitate mare de deșeuri.
„Jetprint Paint schimbă totul! ”, anunță Frédéric zâmbind. Procedura de vopsire în două nuanțe este acum integrată în lanțul de producție. Nu mai este necesară aplicarea manuală a foliilor de protecție, la fel ca și folia de protecție din plastic și prelatele de mascare. „Productivitatea este îmbunătățită, iar deșeurile sunt reduse considerabil”, precizează Frédéric. Un alt avantaj este faptul că, randamentul tehnologiei Jetprint Paint fiind de 100 %, nu mai există risipă de vopsea. În cele din urmă, ultima etapă, cea de uscare în cuptor, nu mai este necesară. Economia la consumul de energie electrică este de 1,7 GWh pe an. „Este echivalentul anual al consumului a 350 de gospodării și reprezintă 331 de tone deCO₂ neemise”, se bucură Frédéric.
O inovație în domeniul vopselelor auto, inspirată din lumea tipografiei
Lansată pe modelul Renault 4 E-Tech electric, tehnologia Jetprint Paint utilizează o tehnologie cunoscută sub denumirea de „imprimare a vopselei”. „Datorită preciziei sale extrem de ridicate, această inovație este ideală pentru realizarea finisajelor bicolore ”, declară Frédéric.
Vopsirea se realizează printr-un jet de vopsea cu lățimea cuprinsă între 1 și 50 mm, orientat către caroseria mașinii sub acțiunea presiunii de pulverizare și a gravitației. „Acoperișul și capota modelului Renault 4 E-Tech electric sunt vopsite în șase minute de către doi roboți”, precizează Frédéric .
Cu titlu de comparație, vopsirea integrală a fiecărui vehicul se realizează cu un jet cu lățimea de 30-45 cm. Vopseaua este pulverizată sub formă de ceață orientată către caroserie cu ajutorul aerului comprimat și al tensiunii înalte, folosind tehnologia numită atomizare. „Jetprint Paint este o adevărată revoluție în domeniul vopsirii auto! ”, mărturisește Katell.
Acest nou procedeu de vopsire prezintă atât de multe calități încât Katell are planuri mari. „Perspectivele de viitor ale Jetprint Paint sunt mai ample decât cele ale vopselei biton”. Într-adevăr, această tehnologie poate permite dezvoltarea unei oferte de vopsire personalizată destinată flotelor profesionale sau chiar personalizarea pentru clienții particulari. Gama de posibilități este largă. „Contribuind la o producție mai durabilă și oferind un rezultat de o calitate atât de înaltă, Jetprint Paint are un viitor strălucit în cadrul grupului”, concluzionează mândră Katell.