Renault Scénic: invenție și reinventare – episodul 2
Publicat pe
În 2016, Renault lansează pe piață a patra generație a modelului Scénic. Designul său a fost reinventat și a evoluat. Monovolumul compact a ieșit din scenă, iar moda este acum la crossover! Scénic sărbătorește astfel 20 de ani de existență. Simbolistica este puternică. Agneta Dahlgren, directoarea de design a familiei Mégane Scénic în 2016, ne dezvăluie sursele de inspirație și aspirațiile care au condus la reinventarea stilistică a modelului Scénic odată cu această a patra generație.
DE NICOLAS LE BOUCHER
Plăcerea de a trăi la bord, modularitatea, spațiul interior generos, luminozitatea: ADN-ul primului monospace compact de pe piață nu s-a pierdut de-a lungul generațiilor. Scénic este sinonimcu inovația. Această „genetică genială” se menține în spiritul modernității cu o a 4-a generație în stil crossover, pentru a răspunde așteptărilor actuale. Inspirația provine de la concept-carul Renault R-Space. Pe atunci directoare de design pentru familia Mégane Scénic, Agneta Dahlgren a participat la această mare aventură: reinventarea modelului Scénic printr-un design exterior de tip „monospace-crossover ”.
Ne-am dorit să reinventăm modelul Scénic, conferindu-i mai multă senzualitate și mai multă sportivitate.
Agneta Dahlgren, directoarea de design a familiei Mégane Scénic

R-SPACE: UN CONCEPT-CAR, „VIITORUL SCENIC”
Prezentat în 2011 la Salonul Auto de la Geneva, concept-carul R-Space reprezintă noua viziune asupra monospace-ului compact , conform lui Laurens van den Acker, directorul de design al Renault Group. Atât la exterior, cât și la interior, ambiția este de a îmbina utilizarea familială cu sportivitatea, funcționalitatea și senzualitatea. Liniile tensionate, chiar sculptate, culoarea galben miere și cuburile modulare din habitaclu vor rămâne în memoria publicului. În mintea designerilor de la Renault, Scénic 4 prindea viață. Pentru a reinventa Scénic 4, Agneta Dahlgren mărturisește: R-Space este mai mult decât o sursă de inspirație. Designul său, precum și parbrizul foarte înclinat, trebuie preluate în viitorul Scénic. În interiorul modelului R-Space, scaunele pasagerilor din față par a fi îmbrățișate, iar partea din spate este amenajată pentru copii ca o zonă de joacă și modulabilă, grație celor 27 de cuburi colorate. Pentru a răspunde noilor așteptări ale familiilor, Scénic 4 trebuie să ofere spațiu pentru fiecare. „Realizarea unui autoturism de serie care să se apropie de un concept-car nu este o treabă simplă. Nu a fost ușor, dar rezultatul este cu adevărat remarcabil”, explică Agneta Dahlgren.

SCENIC 4: MONOSPACE-UL COMPACT REINVENTAT
Inspirat din concept-carul R-Space, Scénic 4 se remarcă printr-un design exterior modern și dinamic. Pentru a fi pe placul întregii familii, mizează pe farmec și senzualitate.
Linia este dinamizată prin proporții revizuite, atât în versiunea scurtă, cât și în cea lungă. Consola spate a fost scurtată cu 16 mm, lățimea a fost mărită cu 20 mm, iar garda la sol a fost mărită cu 40 mm.
Pentru ca arcadele roților să fie bine umplute, la fel ca la o mașină sport, toate versiunile modelului Scénic 4 sunt echipate cu jante de 20 de inci și anvelope „Tall&Narrow” (înalte și înguste). În timp ce generația anterioară era echipată cu jante de 17 inci, această configurație reprezintă o premieră în segment. A fost o provocare tehnică dificil de depășit, dar răsplata este un Scénic cu un aspect inimitabil.

Cu un design exterior reinventat, Scénic 4 rămâne fidel ADN-ului său de monovolum. În interior, oferă în continuare modularitate, spațiu și, mai presus de toate, plăcerea de a călători la bord.
Habitaclul este inundat de lumină, datorită parbrizului „triptic” foarte înclinat și acoperișului panoramic rabatabil. Pasagerii beneficiază de un spațiu de depozitare de 63 de litri, inclusiv o consolă glisantă cu o capacitate de 13 litri și o torpedo tip „sertar”, denumită „Easy Life”, cu o capacitate de 11,5 litri. Volumul portbagajului ajunge la 572 de litri în versiunea scurtă și la 596 de litri în versiunea lungă, în configurația cu 5 locuri.
Pentru o mai mare modularitate, scaunele din spate se rabatează dintr-o singură mișcare, obținându-se astfel un podea plană, grație sistemului „One Touch Folding”, o comandă amplasată fizic în portbagaj, dar accesibilă și prin intermediul ecranului tactil al sistemului multimedia R-Link.
„Suntem mândri de Scénic 4. Este într-adevăr o mașină frumoasă, un monovolum frumos”, concluzionează Agneta Dahlgren, bucuroasă că a participat la reinventarea unui vehicul emblematic care împlinește astăzi 25 de ani.